HIDROELECTRICA VIITORULUI 2017  

 

HIDROELECTRICA VIITORULUI 2016

 

 

”Hidroelectrica viitorului” este un program derulat pe 4 ani in parteneriat cu Ministerul Educatiei Nationale care urmareste educarea tinerilor in spiritul muncii si prezentarea unor oportunitati de cariera prin popularizarea meseriilor din domeniul hidroenergetic. Programul isi propune sa prezinte tinerilor obiective hidronergetice de referinta, istoricul companiei, fluxul tehnologic, echipamentele si constructiile hidrotehnice din administrarea Hidroelectrica.

Programul propune dezvoltarea comunicarii inter-institutionale intre unitatile de invatamant si Hidroelectrica, in baza unui parteneriat activ cu actiuni care vizeaza tranzitia de la scoala la un posibil loc de munca al elevilor din invatamantul profesional si tehnic care se pregatesc pentru meserii specifice domeniului hidroenergetic.

Adepta a principiilor responsabilitatii sociale corporative, Hidroelectrica nu este preocupata numai de  mentinerea pozitiei de lider national in producerea de energie electrica, ci si de impletirea armonioasa a performantelor profesionale cu preocuparile firesti legate de noi toti si de viitorul copiilor nostri.

Altfel spus, Hidroelectrica a pornit pe drumul dezvoltarii durabile prin respectarea valorilor culturii organizationale si a principiilor de afaceri, totodata protejand, sustinand si imbunatatind continuu capitalul uman, natural si financiar pentru viitor. Hidroelectrica poate astfel sa se implice in formarea si dezvoltarea acestui spirit si in randul tinerei generatii, care trebuie sa inteleaga, sa adopte si sa aplice principiile dezvoltarii durabile.

Una din directiile strategice ale companiei este asigurarea personalului calificat pentru meseriile din Hidroelectrica.

In acest context exista necesitatea cunoasterii companiei Hidroelectrica de catre tineri pentru crearea conditiilor optime in vederea integrarii socio-profesionale a acestora si pentru asigurarea viitorului companiei.

 

Beneficiarii proiectului sunt elevi din invatamantul profesional si tehnic care se pregatesc pentru domeniile specifice activitatilor din amenajarile hidroenergetice in unitati de invatamant din zonele de activitate a Hidroelectrica.