Sucursala Hidrocentrale Hateg

 

Management

 


Petrisor GHEORGHITA – Director Adjunct Productie
Manuela Tina FEDER – Director Adjunct Economic

Ianas RADOI - Inginer Sef UHE Caransebes

 

 

Istoric

 

Sucursala Hidrocentrale Hateg exploateaza potentialul hidroenergetic al raurilor Raul Mare si Strei din judetul Hunedoara, precum si al raurilor Timis, Bistra, Cerna, Sucu si Sebes din judetul Caras-Severin. Are in componenta sa un numar de 16 hidrocentrale (11 sunt in exploatare pe Raul Mare, 2 pe raul Strei, 1 pe raul Râul Alb, 1 pe raul Cerna si 1 pe raul   Sebes), precum si 10 microhidrocentrale raspandite in judetul Hunedoara si 4 microhidrocentrale in judetul Caras-Severin si o microhidrocentrala in judetul Timis, avand o putere instalata totala de 706,517 MW si o energie medie multianuala de 1314,31 GWh.

Dupa 35 de ani de existenta, Sucursala Hidrocentrale Hateg exploateaza un bazin hidrografic de peste 4.000 kmp si are ca obiect principal de activitate producerea de energie electrica in hidrocentrale, precum si  furnizarea de servicii de sistem pentru Sistemul Energetic National, furnizarea de energie electrica pentru consumatorii captivi racordati la instalatiile proprii, la tarife reglementate, livrarea de apa bruta pentru sistemele de alimentare cu apa, reducerea impactului amenajarilor hidroenergetice asupra mediului si protectia civila prin atenuarea viiturilor.

Totul a inceput in anul 1974, cand, in urma Hotararii Consiliului de Ministri nr. 759, amenajarea hidroenergetica Raul Mare–Retezat, formata din barajul Gura Apelor, hidrocentrala subterana Retezat si hidrocentrala Clopotiva, a luat fiinta ca prima investitie pentru amenajarea potentialului hidroenergetic al Raului Mare.

Sase ani mai tarziu, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 311, a fost aprobata investitia amenajarii hidroenergetice Raul Mare Aval pe sectorul Clopotiva–Hateg. Mai apoi, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 40/1989, a fost aprobata Amenajarea hidroenergetica a raului Strei pe sectorul Subcetate–Simeria.

In perioada 1986–1991 au fost puse in functiune cele 11 hidrocentrale din cadrul amenajarilor Raul Mare Retezat si Raul Mare Aval. Intre  anii 2004-2006  au fost finalizate lucrarile la hidrocentrala Subcetate, iar in anul 2010 a fost pusa in functiune  hidrocentrala Plopi, ambele facand parte din amenajarea raului Strei.

In urma Hotararii A.G.A nr. 40/29.05.2013, Sucursala Hidrocentrale Hateg preia Sucursala Hidrocentrale Caransebes, sub denumirea de Uzina Hidroelectrica Caransebes.

In cadrul Sucursalei Hidrocentrale Hateg este implemetat si functioneaza Sistemul de               Management Integrat, conform ISO 9001:2000, ISO 14001:2004 si OHSAS 18001:2004.

Uzina Hidroelectrica Caransebes. Uzina Hidroelectrica Caransebes exploateaza potentialul hidroenergetic al Banatului montan, transformand in lumina tumultoasele si cristalinele ape ale Timisului, Bistrei, Cernei, Sucului si Sebesului din judetul Caras Severin.

Uzina are in administrare doua amenajari hidroenergetice complexe, Bistra-Poiana Marului-Ruieni-Poiana Rusca si Cerna-Belareca, fiecare dintre ele avand capacitati puse in functiune, dar si lucrari aflate inca in diferite stadii de constructie.

Infiintata in 1981 ca Intreprindere de Electrocentrale Caransebes, avea menirea de a organiza si coordona lucrarile necesare complexului hidroenergetic Bistra-Poiana Marului-Ruieni-Poiana Rusca, preluand si coordonarea lucrarilor deja incepute la Complexul  hidroenergetic Cerna-Belareca. Din anul 1998 Sucursala Hidrocentrale Caransebes este parte componenta a SC Hidroelectrica SA., iar din 29.05.2013 este preluata de Sucursala Hidrocentrale Hateg, sub denumirea de Uzina Hidroelectrica Caransebes.

Uzina Hidroelectrica Caransebes, profilata pe valorificarea potentialului hidroenergetic al cursurilor de apa are in prezent hidrocentrale cu o putere instalata de 194,125 MW, 9 captari secundare, 20 km aductiuni secundare.

Prima punere in functie se realizeaza in 1988 prin baraj si CHE Herculane 2 + 5 MW, urmand apoi in 1992 inceperea acumularii in lacul Maru, intre 1993-1995 rotire si racordare la sistem a CHE Ruieni, cu 2 x 70 MW putere instalata, 1996 CHEMP Marga cu Pi=0,880 MW, 1998 lac tampon Zervesti (1,1 milioane mc), iar in 2002 CHEMP Poiana Marului cu puterea instalata de 0,550 MW, in 2005 CHEMP Zervesti cu o putere instalata de 1,520 MW. In anul 2009, a fost pusa in functiune CHE Raul Alb  2 x 20,5 MW, iar in 2011 a fost conectat la sistem CHEMP Raul Alb cu o putere instalata de 0,800 MW.

 

Energie produsa (GWh) 2009-2016 SH Hateg

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*Productia pe anii 2009-2016 este cumulata cu cea a Uzinei Hidroelectrice Caransebes

 

 

Energie produsa (GWh) 2009-2016 UHE Caransebes

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Obiective hidroenergetice

Amenajarea hidroenergetica Raul Mare Retezat cuprinde barajul Gura Apelor si hidrocentralele Retezat si Clopotiva, cu o putere instalata de 349 MW si o energie medie multianuala de 629,50 GWh.

Barajul Gura Apelor este un baraj din anrocamente cu nucleu central de argila, cu inaltimea de 168 m. Acesta este amplasat la confluenta raurilor Lapusnicul Mare, Lapusnicul Mic si raul Ses, situat la 45 km de orasul Hateg. Lacul de acumulare Gura Apelor are o suprafata de 390 ha si un volum total de 210 milioane mc apa, asigurat prin captarea debitelor Raului Mare si a debitelor cursurilor de apa captate prin intermediul aductiunii secundare si aductiunii principale Retezat.

Hidrocentrala Retezat, constructie subterana realizata intre anii 1977-1986, este a doua centrala de varf de pe raurile interioare din tara. Aceasta este echipata cu doua turbine de tip Francis, cu o putere instalata de 335 MW si o energie medie multianuala de 605 GWh.

Hidrocentrala Clopotiva, situata in aval de hidrocentrala Retezat, este echipata cu doua turbine de tip Kaplan cu o putere instalata de 14 MW. Este o centrala pe derivatie cu rol de centrala de restitutie.

Amenajarea hidroenergetica Raul Mare Aval are o putere instalata totala de 134,3 MW si asigura o productie medie anuala a energiei de 193,4 GWh. Amenajarea situata in depresiunea Hategului, intre hidrocentrala Clopotiva si confluenta Raului Mare cu raul Strei, cuprinde 3 acumulari (Ostrovul Mic, Paclisa si Hateg) realizate cu baraj si diguri perimetrale din materiale locale, si cu centrala in frontul de retentie, si 6 hidrocentrale amplasate pe canale de derivatie (Ostrovul Mare, Carnesti I, Carnesti II, Totesti I, Totesti II si Orlea). Toate hidrocentralele sunt echipate cu cate doua turbine de tip Kaplan.


Amenajarea hidroenergetica Strei va avea in exploatare, la finalul lucrarilor de investitie, 7 hidrocentrale. Din schema de amenajare aprobata au fost executate pana in prezent si sunt in exploatare hidrocentralele Subcetate (echipata cu doua turbine Kaplan, cu o putere instalata de 12,215 MW si o energie de proiect de 26,28 GWh) si Plopi (de tip derivatie, echipata cu doua turbine Kaplan, cu o putere instalata de 12 MW si o energie medie multianuala de 27,42 GWh).

 

Amenajarea hidroenergetica Bistra-Poiana-Marului-Ruieni-Poiana Rusca cuprinde barajele Poiana Marului si Poiana Rusca si hidrocentralele Ruieni si Raul Alb, cu o putere instalata de 181 MW si o energie medie multianuala de 327 GWh.

Barajul Poiana Marului este un baraj de anrocamente cu nucleu de argila, avand inaltimea de 125 m. Acesta este amplasat pe raul Bistra Marului, acumularea avand prevazute aducerea unor debite din bazinele alaturate, pentru care a fost proiectata aductiunea secundara Bistra – Lac Poiana Marului. Centrala hidroelectrica Ruieni este de tip subterana de mare cadere. Aceasta este echipata cu 2 turbine de tip Francis verticale, avand o putere instalata de 140 MW ce produc o energie medie multianuala de 264 GWh.

Barajul Poiana Rusca este un baraj de beton in arc, cu arce circulare de sectiune variabila, ingrosate la nasteri. Inaltimea constanta a acestuia este de 75 m, fiind amplasat pe raul Rece, pe versantul sudic al muntilor Tarcu, la cca 8 km in amonte de comuna Rusca. Hidrocentrala Raul Alb este o centrala semiingropata, pe derivatie, echipata cu doua turbine Francis cu ax vertical si camera spirala de tip FVM, avand o putere instalata de 41 MW si o energie medie multianuala de 63 GWh.

Amenajarea hidroenergetica Cerna-Belareca utilizeaza pentru functii hidroenergetice apele raului Cerna, colectate din diferenta de bazin ramasa intre acumularea Valea lui Iovan si 5 km amonte de centrul orasului Herculane, fiind compusa din barajele Cornereva si Herculane si centrala hidroelectrica Herculane. Aceasta din urma este o centrala de suprafata, situata la piciorul barajului, echipata cu 2 turbine Francis, una de 2 MW, iar cea de-a doua de 5 MW, ce uzineaza apele lacului Herculane si produc in medie 12 GWh/an. Al treilea grup, in curs de realizare, urmeaza sa foloseasca apele lacului Cornereva, cu debusare in lacul Herculane si are o putere instalata de 14,7 MW.

 

Chempuri si MHC aflate in patrimoniul SH Hateg si Uzina Caransebes.

 

SH Hateg:

-       CHEMP Dobra 1, judetul Hunedoara, localitatea Cerbal, Pi = 0,810 MW;

-       CHEMP Godeanu 1, judetul Hunedoara, localitatea Orastioara de Sus, Pi = 0,400 MW;

-       CHEMP Godeanu 2, judetul Hunedoara, localitatea Orastioara de Sus, Pi = 0,660 MW;

-       CHEMP Valea Cracului 1, judetul Hunedoara, localitatea Zeicani, Pi = 0,536 MW;

-       CHEMP Valea Cracului 2, judetul Hunedoara, localitatea Zeicani, Pi = 0,415 MW;

-       CHEMP Valea Cracului 3, judetul Hunedoara, localitatea Zeicani, Pi = 0,560 MW;

-       CHEMP Zeicani,  judetul Hunedoara, localitatea Zeicani, Pi = 0,365 MW;

-       CHEMP Baru Mare, judetul Hunedoara, localitatea Baru, Pi = 0,440 MW;

-       CHEMP Buta, judetul Hunedoara, localitatea Campul lui Neag, Pi = 491 MW;

CHEMP Valea de Pesti, Judetul Hunedoara, localitatea Uricani, Pi = 200 MW.

 

Uzina Caransebes

-       CHEMP Bistra Noua, judetul Caras Severin, localitatea Marga, Pi = 0,675 MW;

-       CHEMP Marga, judetul Caras Severin, localitatea Marga,  Pi = 0,880 MW;

-       CHEMP Poiana Marului, judetul Caras Severin, localitatea Maru,  Pi = 0,550 MW;

-       CHEMP Zervesti, judetul Caras Severin, localitatea Zervesti, Pi = 1,520 MW;

-       CHEMP Raul Alb, judetul Caras Severin, localitatea Fenes,  Pi = 0,800 MW;

-       CHEMP Surduc, judetul Timis, localitatea Surducu Mic,  Pi = 1,700 MW.

 

Date de Contact

 

Sucursala Hidrocentrale Hateg

B-dul. Nicolae Titulescu, nr.23

335500 Hateg, judetul Hunedoara

Tel.: +40 254 207407; Fax: +40 254 777761

e-mail: shhateg@hidroelectrica.ro

 

Uzina Hidroelectrica Caransebes

Str, Splai Sebes, nr. 2A

325400 Caransebes, judetul Caras Severin

Tel.: +40 255 512107; Fax: +40 255 513728

e–mail: caransebes@hidroelectrica.ro