Programul Hidroelectrica – societate orientata pe proiecte”

 

 

Programul de instruire si consultanta ”Hidroelectrica – societate orientata pe proiecte” urmeaza a fi derulat pe o perioada de doi ani si se adreseaza unui numar de peste 150 de angajati ai societatii, pornind de la top management si mergand catre salariatii implicati in activitatile de dezvoltare, retehnologizare, management de proiect, proiectare s.a. Este vizata modificarea modului de lucru in cadrul Hidroelectrica prin orientarea catre managementul de proiecte, prin formarea de echipe cu responsabilitati, termene si obiective riguros stabilite. De asemenea, se doreste transformarea actului de conducere prin eficientizarea proceselor interne.

 

Consultantul selectat pentru implementare este Asocierea dintre Roland Gareis Consulting GmbH si Integrate Investment SRL, care a concurat pentru program cu firme si institutii de prestigiu cum sunt Price Water Coopers (PWC), Deloitte, Ernst & Young, Horvath & Partners, Academia de Studii Economice. Valoarea contractului este de 1.310.392 lei.

Roland Gareis Consulting (RGC) GmbH este o firma austriaca, cu experienta internationala in consultanta, specializata in managementul proceselor, al proiectelor si in managementul schimbarii. A activat mai mult de 10 ani pe piata din Romania si a derulat proiecte complexe la societati precum OMV- PETROM S.A, BCR, Bog’Art etc.

 

In companiile orientate pe proiecte (POC), competentele managementului de proiect (PM) nu sunt atribute doar ale managerilor, ci si echipelor de proiect si organizatiei in ansamblu. Managementul de proiect devine o competenta esentiala a POC, dezvoltata în mod explicit de catre organizatie. Astfel, organizatia defineste managementul prin proiecte drept strategie organizationala, iar in acest sens:

- adopta organizatii temporare (echipe de proiect) pentru realizarea unor procese complexe, carora le furnizeaza autoritatea si imputernicirile necesare desfasurarii proceselor de PM;

- dispune de organizatii permanente specifice (departamente) cu func?ie integrativa pentru echipele de proiect;

- aplica o noua paradigma de management, orientata pe proiecte;

- dezvolta o cultura a corporatiei focusata pe managementul de proiect, nu pe abordarea tehnica si tehnologica.

 

1.    Obiectivele proiectului sunt urmatoarele:

- Analiza strategiilor, structurilor si culturii organizationale a Hidrolectrica;
-      Planificarea dezvoltarii structurilor societatii orientate pe proiecte, evaluarea personalului, instruirilor, proiectelor pilot, si a vizitei programate;

-      Dezvoltarea structurilor societatii orientate pe proiecte:

o    Definirea serviciilor, proceselor, mijloacelor de lucru si metodelor precum si a rolurilor Proiect/Portofoliu/ Managementul schimbarii;

o    Dezvoltarea formelor existente a liniilor directoare si a formelor proiectelor, programelor, portofoliului de proiecte si a managementului schimbarii;

o    Definirea strategiilor specifice, structurilor si culturii organizationale a Hidrolectrica functionand ca societate orientata pe proiecte;

-      Evaluarea proiectului, programului si portofoliului de proiecte din punct de vedere a managementului personalului si determinarea necesarului de personal;

-      Sustinerea de instruiri si coaching-uri de proiect management pentru personalul de proiect (peste 150 persoane si pentru personalul din cadrul proiectelor pilot);

-      Sustinerea de workshop-uri de instruiri si coaching-uri pentru 50 top manageri;

-      Acordarea de consultanta pentru doua proiecte pilot (atribuirea/controlul/inchiderea lor);

-      Dezvoltarea asigurarii calitatii pentru functionarea companiei orientate pe proiecte;

-      Desfasurarea unei vizite la o companie europeana, orientata pe proiecte din domeniul de activitate al Hidroelectrica (un lider in domeniul de activitate al Hidroelectrica);

-      Desfasurarea a 4 sesiuni de follow-up pentru evaluarea implementarii functionarii pe proiecte a Hidroelectrica, cu recomandari de imbunatatire, dupa primul an de contract;

 

2.    Date de referinta in desfasurarea proiectului :

-      Semnarea contractului - 07.03.2019

-      Analiza documentelor  Hidroelectrica - 20.05.2019

-      Dezvoltarea structurilor specifice  HE- POC - 22.07.2019

-      Finalizarea proiectelor pilot - 18.11.2019

-      Finalizarea trainingurilor - 10.02.2020

-      Lucrul cu top managementul companiei; Structuri de asigurare a calitatii in proiect finalizate; Vizite in situ la  companii din domeniul energetic realizate. - 07.03.2020

 

3.    Organizarea proiectului:

S-a stabilit numele proiectului, HE-POC (Hidroelectrica – Project Oriented Company), componenta si rolurile in echipa de proiect si organigrama proiectului.

 

4.    Proiectele pilot:

In cadrul programului au fost propuse 2 proiecte pilot, de catre membrii din comisie de la departamentele dezvoltare, retehnologizare si management de proiect:  Masuri de protectie suplimentara a disipatorului barajului deversor Portile de Fier I si Amenajarea Hidroenergetica Rastolita.

 

5.    Schimbul de experienta:

Consultantul impreuna cu membrii din echipa de proiect de la dezvoltare, retehnologizare si management de proiect au propus ca pentru schimbul de experienta la companii din domeniul energetic, sa se aiba in vedere companiile Verbund si Telekom Austria.