Hidrocentrala muzeu Sinaia 0

 

Traditia energetica in judetul Prahova incepe la Fabrica de Hartie Busteni si la Salina Slanic. Dupa ce in 1884 a fost pusa in functiune prima hidrocentrala care asigura energia electrica pentru Castelul Peles, aceasta activitate a cunoscut un avant deosebit.

Societatea Romana pentru Intreprinderi Electrice si Industriale a pus in functiune centrala hidroelectrica Sinaia 0 in anul 1899, initial cu trei grupuri de cate 250 kW, ulterior, in 1901, montandu-se si al patrulea grup. Centrala hidroelectrica Sinaia 0 a fost cea mai mare centrala din tara la acea data.                           

Turbinele de tip Francis orizontal de 3600 CP au fost fabricate de firma Voight, fiind primele turbine moderne de acest tip montate in Europa. Generatoarele electrice de 250 kW si 300 V curent alternativ au fost fabricate de AEG si de Siemens AG and Sachsenwerk.

Lucrarile hidrotehnice si cladirile au fost proiectate de Elie Radu (1853-1931), cel care a debutat ca inginer alaturi de Anghel Saligny si care a proiectat si construit numeroase alte lucrari, unele unicat in Europa (peste 60 de cladiri de gari, cladirea fostului Minister al Lucrarilor Publice/Primaria Capitalei). Hidrocentrala Sinaia 0 a fost restaurata cu ocazia centenarului, iar in salile sale a fost organizat un muzeu al energeticii locale compus din trei sectiuni.

Sectiunea  1 – centrala propriu-zisa, cu trei dintre echipamentele originale aflate inca in functiune la parametrii nominali proiectati (al patrulea grup a fost inlocuit in anul 1927 cu un agregat cu randament superior) si cladirea ca monument al arhitecturii si traditiei industriale prahovene.                    

Sectiunea 2– o serie de echipamente energetice expuse pe platforma exterioara.

Sectiunea 3 – o expozitie de echipamente reprezentative privind evolutia aparaturii de comutatie, de masura si de protectie si a celei de laborator, alaturi de documente originale sau in copie. Muzeul este completat de o galerie in care sunt expuse fotografii si extrase din documentele vremii, precum si portrete in granit negru, ca un omagiu adus personalitatilor din domeniul energetic.